Cristi Balaj îl taxează pe Dan Petrescu după gestul din Supercupă: „Nu încurajez un asemenea comportament!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 11 iulie 2022, ora 12:53,
CRISTI BALAJ
CRISTI BALAJ

CFR Cluj a pierdut, sâmbătă, Supercupa României (1-2 contra Sepsi). Dan Petrescu, tehnicianul „feroviarilor”, a lipsit de la decernarea medaliilor, iar gestul său a fost comentat vehement de lumea fotbalului românesc.

Se pare că nici oficialii CFR-ului nu au rămas indiferenți. Cristi Balaj, președintele clubului, a vorbit despre gestul lui Petrescu, declarând că nu va tolera așa ceva.

„Din punctul meu este o greșeală!”

„Nu am discutat cu el, am vorbit cu colegii mei care au vorbit cu Dan Petrescu. Bilașco a fost de față când Petrescu a vrut să vină la festivitate, și Bilașco e un serios, dar era prea târziu. Nu știu ce a făcut în vestiar, în afara faptului că a fost supărat. Din punctul meu este o greșeală. 

Chiar dacă ar avea scuze, nu am cum să încurajez un asemenea comportament, eu i-am trimis un mesaj domnului Laszlo de la Sepsi. Mi-am cerut scuze că nu am fost pe teren să-l felicit, l-am felicitat pentru victorie, i-am urat succes în meciurile următoare. Mi-a răspuns extrem elegant. Până la urmă, pentru a merita să câștigi, trebuie să știi să pierzi. 

În măsura în care contează, îmi cer scuze pentru acest eveniment, față de toți cei care sunt de acord. Să nu aveți impresia că noi, atunci când Dan Petrescu greșește, îl felicităm. Nu există, vorbim, discutăm. A pierdut noțiunea timpului, supărarea a fost mai mare decât ne putem noi imagina”, a declarat Cristi Balaj, pentru Pro Arena.

Dan Petrescu, desființat după ce a lipsit de la decernarea medaliilor de la Supercupa României! Citește chiar aici!

#cfrcluj#danpetrescu#cristibalaj