Cristi Manea își încurajează noii colegi: „Avem o şansă mare să câştigăm titlul”

Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 10 iulie 2024, ora 19:43,
Cristi Manea
Cristi Manea

Fotbalistul Cristian Manea a declarat că dacă el şi colegii săi vor fi uniţi şi vor trage în aceeaşi direcţie formaţia giuleşteană va avea o şansă mare la titlu.

„Sunt impresionat de ce am găsit la Rapid”, a recunoscut Manea

Cristian Manea a menţionat că este afectat de faptul că nu a prins lotul echipei naţionale pentru EURO 2024, însă este convins că va reveni la prima reprezentativă.

„Sunt foarte fericit că am ajuns aici şi că voi juca în acelaşi tricou vişiniu. Am spus de multe ori că îmi place să văd suporteri mulţi în tribună şi aici i-am găsit. Antrenorul are o mentalitate diferită şi cred eu că ne va ajuta foarte mult. Sunt impresionat de ce am găsit la Rapid, am cunoscut nişte oameni extraordinari, nu credeam că în România voi mai găsi aşa ceva. Iar despre suporteri nici nu mai are sens să vorbesc, o demonstrează ei la fiecare meci. Avem jucători cu o calitate foarte mare şi consider că dacă vom sta bine în teren şi vom trage toţi în aceeaşi direcţie avem o şansă foarte mare să câştigăm titlul. Asta din experienţa mea. Pentru că da, cam pe unde am fost, am câştigat câte un trofeu sau mai multe”, a spus fundaşul.

„Nu am mers la EURO şi e normal că m-a afectat puţin. Dar m-am bucurat pentru colegi că au făcut o figură frumoasă în Germania. Lucrul acesta mă motivează mult mai mult ca să arăt ce pot şi să demonstrez tuturor că poate au greşit. Eu sper că evoluţiile de la Rapid mă vor readuce la naţională, ăsta este obiectivul”, a precizat el.