2,7 milioane de euro este cota de piață a lui Cristi Manea, care a strâns 10 selecții și un gol la echipa națională de seniori a României.
Cristi Manea rămâne în atenția naționalei, deși nu are echipă! Rădoi: „Îmi pare rău pentru el”

Fundașul Cristi Manea (23 de ani) a plecat de la CFR Cluj, după ce i-a expirat împrumutul de la Apollon Limassol. Situația lui Manea este incertă, având în vedere că se antrenează singur în această perioadă. Selecționerul Mirel Rădoi i-a transmis fundașului că rămâne în atenția echipei naționale.
Din 2017 încoace, Manea a jucat numai sub formă de împrumut în Liga 1, la FCSB și CFR Cluj.
Deși nu îl consideră un jucător important, cei de la Apollon Limassol nu vor să renunțe ușor la Cristi Manea și cer 2 milioane de euro pentru un transfer definitiv.
„Chiar a fost alături de noi, l-am antrenat. I-am spus foarte clar că asta nu înseamnă că nu va fi convocat până nu va avea echipă, îmi pare rău pentru el. E de datoria noastră, e în circuitul echipei naționale, să antrenăm orice jucător. În această perioadă nu a stat, s-a antrenat. I-am transmis să-și găsească o echipă la care să joace. Mai puțin contează pentru el aspectul financiar„, a spus Mirel Rădoi, în cadrul unei conferințe de presă.
Conferință de presă: George Pușcaș și Mirel Rădoi
Atacantul George Pușcaș și selecționerul Mirel Rădoi participă la conferința de presă de la reunirea naționalei pentru partidele cu Irlanda de Nord (4 septembrie) și Austria (7 septembrie)Liveblog ? bit.ly/PeluzaTricolora
Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Duminică, 30 august 2020