Cristian Săpunaru suflă și-n iaurt după eșecul cu “U” Cluj-Napoca: „Mă tem de fiecare meci”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 01 decembrie 2023, ora 12:32,
Cristian Săpunaru
Cristian Săpunaru

Echipa Rapid întâlneşte mâine FC Botoşani, în deplasare, de la ora 17:00, în etapa a 18-a a Superligii.

„Mă tem de fiecare meci! Trebuie să învăţăm din tâmpeniile pe care le-am făcut”, a spus Cristian Săpunaru

Gruparea alb-vișinie este pe locul 3, cu 30p, dar vine după un eșec dureros pe teren propriu, 2-3 cu “U” Cluj-Napoca, meci în care avea 2-0 în minutul 24.

Fundașul central Cristrian Săpunaru a recunoscut că el şi colegii săi sunt singurii vinovaţi după eșecul din runda precedentă, dar a precizat că acum trebuie să se concentreze numai pe următorul meci.

Suntem toţi supăraţi după ce s-a întâmplat cu U Cluj, dar nu o să trăim acum gândindu-ne doar la un meci. Dacă ar fi să ne gândim la fiecare meci din istoria Rapidului care a avut un asemenea deznodământ am plânge în continuu.

Asta este, mergem mai departe. Dar trebuie să învăţăm din tâmpeniile pe care le-am făcut. Nu e normal să conduci acasă cu 2-0 cu U Cluj şi să pierzi. Dacă luăm istoria Rapidului vedem că s-a mai întâmplat… însă e clar că singurii vinovaţi meci suntem noi, jucătorii.

Mergem la Botoşani, iar eu mă tem de fiecare meci pentru că fiecare e important. Toate înseamnă 3 puncte, nu contează că jucăm cu FC Botoşani sau FCSB. Şi nu facem calcule, nu ne gândim decât la următorul meci, cel cu FC Botoşani”, a precizat căpitanul echipei.

superligaetapa a 18-acristian săpunaru