Cristiano Ronaldo, decizie uriașă după EURO 2024. Semnează contractul și are un nou obiectiv

Cristiano Ronaldo nu vrea să renunțe la unul dintre cele mai mari obiective ale sale după EURO 2024 așa că este pe cale să își prelungească contractul cu Al-Nassr.
Cristiano Ronaldo, decizie uriașă după EURO 2024. Semnează contractul și are un nou obiectiv
Cristiano Ronaldo a anunțat după EURO 2024 că vrea să fie prezent și la Campionatul Mondial din 2026. Acesta fiind ultimul său mare obiectiv din carieră, la nivel de trofee. Lusitanul de 39 de ani are contract cu Al-Nassr până în 2025.
Pentru a-și menține ritmul fotbalistic, CR7 are nevoie de o echipă de unde să își poată asigura prezența la turneul final din America. Astfel, portughezul a discutat cu șeicii în favoarea extinderii actualei înțelegeri. Așa cum anunță cei de la Talk Sport, citați de Tuttomercatoweb.com, se așteaptă ca următorul contract să fie valabil până în 2026.
Așadar, în următoarele săptămâni vor decurge primele sesiuni de negocieri între Cristiano Ronaldo și conducerea lui Al-Nassr. Lusitanul va avea 41 de ani la următorul turneu final. Ronaldo își va dori să evolueze alături de jucători foarte buni, la o echipă care să aibă pretenții în continuare. Dar și într-un campionat care să îi ofere concurența de care are nevoie pentru a face pasul la mondial, unde să și joace.
După ce a ieșit cu Portugalia de la Campionatul Mondial din Qatar, în 2022, lusitanul a oferit încă de atunci o declarație care arăta motivația sa pentru următorul turneu final din 2026, care va avea loc în America de Nord, Canada și în Mexic: “Să câștig Cupa Mondială cu Portugalia este visul meu cel mai mare și cel mai ambițios”.