Cristiano Ronaldo, după ce a prelungit cu Al-Nassr: „Suntem deja în primele cinci campionate ale lumii”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 30 iunie 2025, ora 15:27,
Cristiano Ronaldo. Foto: Profimedia
Cristiano Ronaldo. Foto: Profimedia

Cristiano Ronaldo și-a prelungit de curând contractul cu cei de la Al-Nassr și a spus despre campionatul din Arabia Saudită că este în primele cinci ale lumii.

Într-un interviu oferit pentru clubul saudit, CR7 a vorbit încă o dată despre nivelul fotbalului din Saudi Pro League. Lusitanul a aruncat din nou săgeți către Ligue 1 și a precizat faptul că prima ligă din Arabia Saudită este în top 5 campionate ale lumii.

„Cred 100% că suntem deja în primele cinci campionate ale lumii. Cei care spun altfel nu înțeleg nimic despre fotbal. În Franța există doar PSG, restul s-a terminat…

Vreau să rămân aici, cred în proiectul care ne va duce până în 2034. Vreau să fiu în topul echipei naționale, Cupa Mondială din 2026 este prea importantă pentru mine”, a spus Ronaldo, potrivit Tuttomercatoweb.

Al-Nassr s-a despărțit de Stefano Pioli la finalul acestui sezon, iar gruparea din Arabia Saudită este în căutare unui nou antrenor, capabil să aducă trofeele în vitrina clubului care a investit sume uriașe în transferuri în ultimii ani.

cristiano ronaldoligue 1PSGAl Nassr