Campionatul European feminin de handbal este organizat de Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru între 4 și 20 noiembrie.
„Vreau să vă rog să aveți răbdare cu noi”, a transmis Cristina Neagu suporterilor naționalei
Naționala România va juca în Grupa C, alături de Franța, Olanda și Macedonia de Nord. În aceste zile, jucătoarele pregătite de Florentin Pera se află în cantonament în Ungaria. După eșecul cu reprezentativa țării gazdă, mâine are loc alt amical, cu Germania.
Plecarea spre Skopje va avea loc pe 3 noiembrie, iar primul joc din cadrul EURO 2022 e programat pe 5 noiembrie, cu Olanda.
Liderul lotului este Cristina Neagu. Ea nu a scos niciun cuvânt după perioada de pregătire care a avut loc la Cheile Grădiștei, între 24 și 28 octombrie. Însă a catadicsit să transmită un mesaj video suporterilor naționalei, prin intermediul unuia dintre sponsori.
„Cel mai important când pierzi este să lupți, să nu te dai bătut, să nu renunți niciodată, pentru că chiar dacă o să pierzi meciul respectiv, cu siguranță faptul că nu renunți și că nu te dai bătut o să-ți dea încredere că o să câștigi meciurile următoare.
Vreau să vă rog să aveți răbdare cu noi, avem o echipă tânără, fără multă experiență, însă tot ce pot să vă promit este că vom face tot ce ține de noi să facem meciuri bune și să facem lucruri frumoase pentru România. Hai, România!”, a spus Neagu.