CSM Bucureşti a învins-o dramatic pe CSU din Suceava, scor 30-29, într-un meci din etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal masculin

CSM Bucureşti a învins-o dramatic pe CSU din Suceava, cu scorul de 30-29 (13-15), duminică, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal masculin.
Golul victoriei „tigrilor” a fost reuşit în ultima secundă de Roman Dodică.
Oaspeţii au dominat prima repriză, au condus cu 15-11, iar la pauză au avut avans de două goluri (15-13). Partea secundă a fost mai echilibrată, iar la un moment dat gazdele s-au desprins la patru goluri, 28-24, dar moldovenii au reuşit să egaleze, 28-28, înclinându-se in extremis.
Raul Campos Nantos a marcat 11 goluri pentru CSMB, iar Zamfir-Zavenica Dumitrana şi Roman Dodică au reuşit câte 4 goluri.
Claudiu Andrei Lăzurcă a înscris 8 goluri pentru oaspeţi, Vencel Csog a marcat 5, Leonard Ştefan, Răzvan Gavriloaia, Eduard Iordachi, câte 4, iar portarul George Şelaru a avut 14 intervenţii.
Acesta sunt primele puncte obţinute de bucureşteni în acest sezon.