Cum a fost ajutată Simona Halep la începutul carierei. „I-am oferit 30.000 de euro”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 20 decembrie 2018, ora 10:51,
Halep
Halep

Prinţul Dimitrie Sturdza a dezvăluit că a ajutat-o pe Simona Halep la începutul carierei. Omul de afaceri i-a oferit româncei 30.000 de euro pentru a participa la mai multe turnee în străinătate.

Peste ani, cariera Simonei Halep a înregistrat un parcurs excepțional: locul 1 în lume, 18 turnee câștigate (unul de Mare Șlem – Openul Franței) și peste 28 de milioane de dolari din premii.

Halep, după victoria de la Roland Garros

Cu câțiva ani în urmă, am sunat-o pe Virginia Ruzici și i-am spus că Simona Halep, o fată care promovează tenisul românesc, are nevoie de bani pentru a juca mai multe turnee în afara țării. I-am oferit 30.000 de euro, împreună cu fratele meu, Eric, care avea o bancă în Elveția. Ne-am întâlnit la Zurich. I-am oferit acea sumă de bani și ea a jucat cu logo-ul nostru pe tricou.

După un an, am sunat-o pe Virginia și i-am spus că Simona a semnat primul ei contract profesionist cu Adidas. Ne-am bucurat că am ajutat-o, dar și mai mult pentru rezultatele ei. Ne-am retras logo-ul fără nicio problemă, am înțeles cât de important era momentul. Simona este o fată educată, drăguță, cu multă ambiție. În tenis trebuie să fii puternic din punct de vedere mental, fizic și tehnic. Simona a ajuns la un nivel excelent la toate aceste aspecte„, a spus Dimitrie Sturdza pentru Tennis World Italia.

Dimitrie Sturdza (80 de ani) este unul dintre cei mai bogați români, cu o avere de peste 200 de milioane de euro. Descendent dintr-o familie nobilă, Sturdza a jucat tenis și a câștigat mai multe competiții în Elveția, disputând meciuri internaționale alături de Ilie Năstase și Ion Țiriac.

sturdzasimona halepajutorbaniDimitrie SturdzaHalep