Cum a reacționat Ovidiu Burcă după prima victorie a lui Dinamo în Liga 2: ”Suntem puțin dezechilibrați!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat joi, 04 august 2022, ora 20:15,
Ovidiu Burcă
Ovidiu Burcă

Dinamo s-a impus cu 1-0 contra celor de la Progresul Spartac în prima etapă din Liga 2. La finalul meciului, antrenorul Ovidiu Burcă a tras mai multe concluzii.

”A fost un meci complicat, așa cum mă așteptam. Complicat, pentru că nu a avut mult timp, pentru că știți e s-a întâmplat la clubul ăsta. Dar sunt satisfăcut pentru prima victorie, cu mult sacrifciu, cu implicare totală din partea jucătorilor.

Dar știam că așa va fi meciul, le-am spus și lor că trebuie să se autodepășească, pentru că nivelul lor de pregătire, din păcate, nu este bun. S-a și văzut pe final, aveau crampe, am pierdut mingi.

Dar sunt mulțumit pentru modul în care am abordat, pentru spiritul de sacrificiu și cred că de aici trebuie să pornim. Trebuie să recâștigăm spiritul lui Dinamo, mentalitatea de învingător, să ne batem pentru fiecare minge. Asta e cel mai important în ceea ce am câștigat azi.

Echipa a reacționat bine și în inferioritate numerică, ne-am închis bine, a fost mai greu din punctul ăsta de vedere, pentru că venea pe un fond în care începusem să pierdem din puteri. Dar am fost destul de bine organizați chiar și când am fost în 10.

Acum am câștigat 3 puncte, e cel mai important în momentul în care ne aflăm noi acum, cu foarte mulți tineri, cred că am avut 4-5 jucători sub vârstă. Asta trebuie să scoatem în evidență. Sunt jucători care vin din pepiniera proprie, cărora nu li s-a dat atenție prea multă în ultimul timp. Dinamo are resurse și cred că o să repunem clubul pe făgașul normal. (…)

Trebuie să echilibrăm puțin echipa, pentru că suntem puțin dezechilibrați, lucrăm la asta. Aici sunt două lucruri, ne propunem să intrăm în lupta pentru promovare, dar trebuie aduși repede jucători de un anumit nivel, trebuie integrați repede.

Pe de altă parte, sunt acești tineri. Dacă se hotărăște ca strategia să fie de a promova tineri și de a forma o echipă competitivă pe termen mediu și lung, atunci e altă strategie.

Trebuie să o luăm pas cu pas, să vedem ce se întâmplă și la nivelul acționariatului, celor care sprijină echipa, pentru că de acolo pornim. A existat foarte multă incertitudine. Eu o iau pas cu pas și vedem ce strategie se stabilește”, a precizat Burcă.

liga 2burcadinamo