Federația Română de Fotbal este în căutare de un nou antrenor pentru prima reprezentativă. După ce Dan Petrescu a refuzat colaborarea cu FRF, Răzvan Burleanu a trebuit să se reorienteze.
Bogdan Stelea, fost internațional, a vorbit despre numirea noului selecționer. Acesta a dat exemplul Spaniei și spune că Federația Română de Fotbal nu a procedat corect prin faptul că a anunțat public cu cine negociază penru preluarea băncii tehnice.
,,Suntem ceva...stăteam acum și mă gândeam dacă într-o țară cu fotbal dezvoltat se întâmplă asta. Eu am stat în Spania 10 ani și s-au schimbat selecționeri, dar nu îmi aduc o dată aminte să se ducă președintele să-i propună și să fie refuzat.
Apoi să propună altcuiva și să fie refuzat. Apoi al treilea nume și să fie refuzat. Acolo, când te-ai dus, cel la care s-au dus a acceptat clar.
Nu știu ce au făcut în spate sau cum s-au comportat, dar ei știau clar că nu o să fie refuzați. Și cel care a fost contactat a acceptat. Și la selecționata Angliei e la fel.
Nu văd cum oriunde în lume să te duci să faci propunere la 3 selecționeri și să te refuze toți trei. Și apoi încă să nu știi cum să faci lucrurile. (...) Asta e urmarea faptului că nu ai capacitatea să îți asumi ceva.'', a declarat Bogdan Stelea, pentru Digisport.