Cum vede Daniel Niculae o revenire a lui Săpunaru la Rapid: ,,Ştiţi pentru ce echipă îi bate inima”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 14 iunie 2021, ora 19:05,
Sursa Foto: Profimedia Images
Sursa Foto: Profimedia Images

Rapid Bucureşti a revenit în Liga 1 în această vară, după ce a petrecut nu mai puţin de şase sezoane în ligile inferioare din România.

După ce a promovat, acum, cei de la Rapid Bucureşti trebuie să îşi întărească semnificativ lotul pentru a nu avea emoţii în Liga 1. Una dintre soluţiile preferate de fanii giuleşteni este revenirea lui Cristi Săpunaru la echipă.

 

 

Daniel Niculae, preşedintele Rapidului, a vorbit despre o posibilă revenire a fundaşului în Giuleşti. Acesta spune că Săpunaru nu ar fi greu de convins să vină la Rapid, dar momentan mai are contract cu turcii de la Kayserispor.

 

,,Săpunaru nu e greu de convins, este aflat sub contract. Știți foarte bine pentru ce echipă îi bate inima. Dacă ar fi fost liber de contract, era primul, era de la 9 pe terenul de antrenament.

 

Daniel Niculae

 

Dar nu trebuie să vorbim de el pentru că nu este corect. Sunt jucători care își doresc multe, le-am propus multe, sper ca mulți dintre ei să aleagă Rapidul.”, a declarat Daniel Niculae, la reunirea Rapidului.

 

Ajuns la vârsta de 37 de ani, Cristi Săpunaru a fost anunţat de către antrenorul lui Kayserispor că din această vară nu va mai conta pe serviciile sale.

 

 

Citeşte şi VIDEO | MIHAI IOSIF, MESAJ CĂTRE CONDUCEREA RAPIDULUI: „SPER SĂ SE PERFECTEZE TRANSFERURI”

rapid bucurestiKayserispordaniel niculaeliga 1realitateacristi săpunaru