Dan Petrescu a comentat o posibilă plecare a lui Louis Munteanu de la CFR Cluj: „Sunt interesele clubului și trebuie să le accept”

În cadrul conferinței de presă organizate de CFR Cluj cu ocazia reunirii lotului, Dan Petrescu (57 de ani) a analizat politica de transferuri a ardelenilor și a dezvăluit cine ia deciziile când vine vorba despre ofertele sosite pe adresa clubului pentru jucătorii importanți din lot.
Dan Petrescu nu discută cu Neluțu Varga despre ofertele primite de fotbaliștii CFR-ului: „Nu avem astfel de convorbiri”
Antrenorul vicecampioanei a afirmat că patronul Neluțu Varga ia toate deciziile când vine vorba despre transferurile de la CFR Cluj. În această vară, clujenii sunt „asaltați” de oferte pentru Louis Munteanu, care ar putea să plece în schimbul unei sume importante. „Nu avem astfel de convorbiri, cu siguranță.
Știți cum e, anul trecut… Asta am spus anul trecut, când au plecat patru jucători, cei mai importanți, care au dat goluri, fără ca eu să știu… Normal, interesele clubului sunt interesele clubului și trebuie să le accept.
Nu vorbim de Munteanu, să plece sau să nu plece. Patronul decide, nu eu, asta e clar, el decide tot, asta este realitatea în momentul de față”, a afirmat Dan Petrescu.