Dan Petrescu, antrenorul celor de CFR Cluj, a reacționat după meciul încheiat cu o victorie cu Gaz Metan Mediaș, pe teren propriu, scor 2-1.
Golurile partidei din Ardeal au fost reușite de către Yuri Matias, în minutul 12, respectiv Claudiu Petrila, în minutul 47 și Ciprian Deac, în minutul 59.
După acest joc, tehnicianul a anunțat transferul lui Facundo Ferreyra la CFR Cluj, dar anunță că clubul va trebui să aibă răbdare cu el, pentru că nu a evoluat de patru luni de zile.
,,Să sperăm că Facundo Fereira semnează mâine. Nu a jucat de patru luni. Nu pot face miracole. Trebuie să avem răbdare cu el.
Trebuie să ne îmbunătățim jocul, să arătăm mai bine. Sper că ne va fi ușor să ne revenim cu cât revin jucătorii importanți pentru că nu joacă Dan Petrescu, jucătorii o fac.'', a declarat Dan Petrescu, la finalul jocului cu Gaz Metan.
Atacantul a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Velez Sarsfield, Șahtior, Newcastle, Benfica, Espanyol sau Celta Vigo. Adus de la Velez de Mircea Lucescu în perioada în care antrena Șahtior Donețk, Ferreyra a marcat 60 de goluri în 115 meciuri pentru fosta campioană a Ucrainei.
Ferreyra, în vârstă de 30 de ani, este liber de contract din vară,după ce și-a încheiat contractul cu Celta Vigo.