Dan Petrescu, așteptat în Anglia! Tehnicianul își poate vedea visul cu ochii
Dan Petrescu și-a reziliant contractul cu CFR Cluj, iar următoarea sa destinație poate fi Anglia, la una dintre fostele sale echipe.
Sheffield Wednesday, echipă care și-a manifestat recent interesul și pentru Laszlo Balint, antrenorul celor de la UTA Arad, vrea să îl aducă pe ”Bursuc”.
Echipa pregătită în acest moment de Toni Pulis se află pe ultimul loc în Championship (Liga a 2-a din Anglia), cu trei victorii, șase remize și nouă înfrângeri în 18 meciuri.
”Se pare că Dan Petrescu nu îl va înlocui pe Rui Vitoria, la al Nassri, ci mai degrabă este mai aproape de a experimenta provocarea numită Sheffield Wednesday, în Anglia.
Românul e în fruntea unei liste lungi de candidați, care îl include și pe Claude Boyle, dar Petrescu rămâne favoritul numărul unu.”, au anunțat jurnaliștii de la So3ody Sports.
Dan Petrescu a ajuns Sheffield Wednesday în 1994. ”Bursucul” a evoluat două sezoane pentru formația din Yorkshire, iar apoi a fost transferat de Chelsea.