Dan Petrescu își reface echipa de titlu! Un fost jucător al CFR-ului este dorit înapoi în Gruia

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 06 septembrie 2021, ora 17:59,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

„Bursucul” este gata să cucerească un nou campionat în România, astfel că își dorește să formeze un grup puternic cu care să se lupte până în ultima etapă cu rivalele din Liga 1!

Dan Petrescu a fost prezentat oficial la finalul săptămânii trecute și a început deja treaba în Gruia. După ce i-au acontat în primă fază pe Emmanuel Culio, Mihai Bordeianu, Florin Ștefan și Nana Boateng, ardelenii sunt gata să îl readucă și pe Mario Rondon.

Atacantul venezuelean a plecat cu scandal în această vară de la CFR, în urma unui conflict cu fostul antrenor al echipei, Marius Șumudică, Rondon este unul dintre preferații lui Dan Petrescu, iar în momentul de față evoluează pentru polonezii de la Radomiak Radom. Potrivit publicației Weszlo.com, campioana României ar fi făcut deja două oferte pentru jucător. Prima a fost în valoare de 50.000 de euro, iar cea de-a doua a fost mărită până la 70.000 de euro.

„Cluburile locale (n.r. – din România) ne-au surprins de multe ori. CFR Cluj l-a demis pe Marius Sumudica, care a câştigat toate meciurile din ligă, dar nu a reuşit să avanseze mai mult de Conference League. Atunci, clubul a decis ca Dan Petrescu, care şi-a luat rămas bun de la echipă după sezonul trecut, va lua poziţia de antrenor. Si acum? Acum Petrescu îl doreşte fostul său jucător, susţine sursa citată anterior.

Evaluat la 600.000 de euro, atacantul a sosit la CFR de la Gaz Metan Mediaș, în vara anului 2019. 41 de meciuri, nouă goluri și trei pase decisive reprezintă bilanțul lui Mario Rondon în sezonul trecut pentru „feroviari”.

Citește și PIERDERE PENTRU DAN PETRESCU. JUCĂTOR DE BAZĂ DE LA CFR CLUJ, APROAPE DE UN TRANSFER ÎN TURCIA

cfr clujrealitateadan petrescumario rondonliga 1