Dan Petrescu a ales să rămâna la CFR și sezonul următor deși antrenorul recunoaște că a fost ofertat cu sume consistente:
”Dacă mă dă afară, atunci plec, altfel nu. Mai am doi ani de contract. Am avut ofertă de 4 milioane de euro și nu am plecat. Nu o să mai aibă nimeni o asemenea ofertă și să nu plece. Dacă vor să mă dea afară și zic că nu sunt bun sau sunt prea nebun, eu plec. Altfel nu plec! Vreau să rămân la CFR.
Mă simt cel mai bine aici. Eu sunt foarte fericit cu cei care sunt acum la echipă. Și acesta este un motiv solid pentru care nu vreau să plec. Îmi place colectivul acesta. Nu mi-a trecut deloc prin cap (n.r. să plece), sunt mulțumit cu patronul, orașul și jucătorii”, a spus Dan Petrescu, conform digisport.ro.