Dan Petrescu s-a răzgândit! Ce jucător rămâne la CFR, deși era ca și plecat de la echipă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 decembrie 2021, ora 18:05,
CFR
CFR

Patronul ardelenilor este gata să îi facă toate poftele lui Dan Petrescu, după ce acesta a decis să rămână în Gruia, în ciuda ofertei din partea FRF!

CFR Cluj a încheiat anul calendaristic pe prima poziție, la o distanță considerabilă față de poziția secundă. „Feroviarii” sunt la 10 puncte depărtare față de principala urmăritoare, FCSB, însă cu toate acestea, Dan Petrescu este pregătit să facă revoluție în lotul echipei sale și plănuiește să renunțe la mai mulți jucători în această iarnă.

Unul dintre aceștia a fost Valentin Costache, care nu a avut evoluții prea convingătoare de-a lungul sezonului. Cu toate acestea însă, Pro Sport notează că fotbalistul în vârstă de 23 de ani l-a făcut să se răzgândească pe „Bursuc” după ultimele sale prestații, astfel că acesta va continua în Gruia și după reluarea competiției.

Costache a explodat în ultimele meciuri, iar atacantul adus de la Dinamo a fost titularizat în ultima lună, reușind trei pase de gol și trei goluri, realizări cu care l-a convins pe Petrescu să îl păstreze în lot.

1,1 milioane de euro valorează Valentin Costache în momentul de față, potrivit Transfermakt.com. El mai are contract cu CFR Cluj până în iunie 2023.

Citește și Patronul ardelenilor este gata să îi facă toate poftele lui Dan Petrescu, după ce acesta a decis să rămână în Gruia, în ciuda ofertei din partea FRF!

costacheliga 1dan petrescuplecari cfrcfr