Dani Coman, lăudat la scenă deschisă de finanțatorul lui FC Argeș după promovare: „E cel mai bun manager din România! Și-a riscat prietenia cu Dică pentru binele clubului”

Articol de Ionuț Nichita - Publicat miercuri, 07 mai 2025, ora 17:30,
Dani Coman
Dani Coman

FC Argeș și-a asigurat promovarea directă în SuperLiga României, după succesul clar contra celor de la CSM Reșița. Formația piteșteană revine în elita fotbalului românesc, după un parcurs excelent cu Bogdan Andone pe bancă.

Viorel Tudose, mesaj pentru Nicolae Dică: „M-a durut doar că nu aveam rezultate și mi-a fost tare teamă că mai pierdem încă un an prin Liga 2”

Viorel Tudose, un finanțator important al celor de la FC Argeș, a vorbit după promovarea piteștenilor în SuperLiga României. Oficialul clubului alb-violet l-a lădat pe Dani Coman, pe Bogdan Andone și pe întreg staff-ul său pentru munca depusă în acest sezon.

De asemenea, acesta a avut un mesaj și pentru Nicolae Dică, antrenorul demis în timpul acestui sezon, după o serie de rezultate negative pe banca formației din Trivale.

În ultimele luni, acesta a decis să facă un pas în spate și să îi permită lui Dani Coman să lucreze alături de restul oamenilor din club pe parcursul acestui campionat. Președintele celor de la FC Argeș a fost emoționat la finalul partidei în urma căreia gruparea a promovat în SuperLiga.

„În primul rând trebuie să îi felicitați și să îi felicităm cu toții pe domnul primar Gentea, Dani Coman, Bogdan Andone, membrii staff-ului său, toti jucătorii noștri, dar nu în ultimul rând pe minunații noștri suporteri.

Aceștia sunt principalii actori ai promovării noastre. Iar eu și cu alții din club am încercat doar să ne facem și noi cum putem datoria.

Însă, vreau să vă spun câteva lucruri dacă tot ați dorit să vorbiți și cu mine. Am preferat să fac un pas în spate la declarații în ultimele luni, pentru că treaba cea mai grea o avea de făcut Dani Coman, iar eu trebuia să îi asigur liniște.

După acel schimb de replici cu Dică, care poate că au făcut deliciul presei, am decis să nu mai vorbesc public o lungă perioadă.

Și vreau să îi transmit și acum lui Dică un lucru foarte important. Nu am avut nimic personal cu omul Nicolae Dică. Pe mine m-a durut doar că nu aveam rezultate și mi-a fost tare teamă că mai pierdem încă un an prin Liga 2.

Iar Dani Coman a fost incredibil de profesionist. Incredibil! Vă spun sincer că eu îl consider cel mai bun manager din fotbalul românesc”.

Viorel Tudose: „Dani Coman și-a riscat prietenia cu Dică pentru binele clubului nostru”

„A luat o decizie radicală, o decizie capitală pentru binele clubului nostru și nu știu câți alți conducători din fotbalul românesc au tăria să facă ceea ce a făcut Dani Coman doar pentru binele lui FC Argeș.

Și-a riscat prietenia cu Dică, cu fostul lui coleg, doar pentru binele clubului nostru după ce a decis demiterea acestuia. Dacă Dani Coman dorea să continue cu Dică eu nu mă opuneam.

Sper că Nicu (n. r. Nicolae Dică) înțelege acum că acea decizie a fost doar pentru binele clubului și nimeni nu l-a urât sau a avut ceva personal cu el.

Eu unul îi doresc succes lui Dică la Chiajna, dar noi la FC Argeș aveam obiectiv promovarea. Iar la vremea aia a trebuit ca Dani Coman să ia o decizie grea de tot.

Acea decizie de demitere a lui Dică a fost cheia promovării noastre. Eu și Nicu ne-am spus vorbe mai grele, dar a trecut și vă asigur că nu am nimic cu el.

Nici nu discut. Nici nu se pune problema ca Dani Coman și Bogdan Andone să nu continue la FC Argeș. Mi l-am dorit enorm pe Dani Coman și m-am luptat foarte mult ca să îl conving să semneze cu FC Argeș.

Avea oferte și de la prima ligă, dar Dani a gândit cu inima și uite că în viața e bine să mai gândești și cu inima. Sunt convins că nu regretă sub nicio formă că a ales să se angajeze la un proiect de Liga 2”.

Viorel Tudose: „Dani Coman și antrenorul nostru își vor face strategia, deoarece ei știu cel mai bine ce ne trebuie și ce nu ne trebuie”

„Fără Dani Coman poate că nu reveneam în Liga 1. Ne vom întâlni în perioada următoare și vom discuta strategia pentru sezonul de prima ligă.

Trebuie să îl întrebăm și pe Bogdan Andone cum vede el lucrurile, iar eu sunt convins că nu o să mai facem cu Dani Coman și Bogdan Andone lângă noi greșelile din trecut.

E clar că ne trebuie întăriri, dar nu cred că Dani Coman va accepta să aducem jucători străini de prin toate colțurile lumii, așa cum a făcut acum vreo trei ani, doar de dragul de a umple la număr cu transferuri din străinătate lotul lui FC Argeș.

Nu cred că vor mai ajunge la FC Argeș tot felul de jucători. Cred că ne trebuie și o continuitate la echipă, dar e clar că ne trebuie și întăriri.

Mă întrebați de Garita? Dacă Dani Coman cu Bogdan Andone îl consideră o soluție, atunci de ce nu? Niciodată să nu spui niciodată, iar Garita s-ar putea întoarce la noi dacă cei doi despre care v-am spus și-l doresc.

Însă, Dani Coman și antrenorul nostru își vor face strategia, deoarece ei știu cel mai bine ce ne trebuie și ce nu ne trebuie.

Pe ce stadion vom juca în prima ligă? Din câte știu domnul primar Gentea nu dorește să mutăm echipa la Târgoviște.

Mioveni e mai aproape de Pitești, iar noi avem nevoie de suporterii noștri în număr cât mai mare pe stadion. Ați văzut și voi ce atmosferă a fost la meciul cu Reșița, nu? 

Nu putem să jucăm la Pitești și nu vă pot spune o dată exactă când o să fie gata noul stadion, dar mai mult ca sigur nu ne vom muta la Târgoviște.

Mă întrebați dacă îmi mai doresc să devin acționarul majoritar al acestui club? Hai să lăsăm momentan acest subiect și să ne bucurăm de promovare. FC Argeș a revenit acolo unde îi este locul, iar eroii noștri merită felicitați”, a declarat Viorel Tudose, finanțatorul celor de la FC Argeș, potrivit Prosport.

dani comanfc argeș