Daniel Isăilă, verdict asupra fotbalului românesc: „Fotbalul arab e mult peste campionatul României!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 23 ianuarie 2023, ora 12:43,

Daniel Isăilă, tehnicianul român, a vorbit recent despre Cristiano Ronaldo, cel care este acum jucătorul saudiților de la Al-Nassr.

Se pare că antrenorul consideră că fotbalul arab este cu mult peste cel românesc, chiar dacă a fost ironizat acum câțiva ani pentru faptul că a ales să meargă acolo.

„Fotbalul arab e mult peste campionatul României!”

„E o emulație și un entuziasm fantastic, e un jucător fenomenal (n.r. Cristiano Ronaldo). Eu acum 4-5 ani am fost ironizat, avem noi ipocriziile noastre, ironiile, că fotbalul de aici… ‘Te duci la cămile’. Am spus că e mult peste campionatul României. Gândiți-vă că cele mai bune echipe Al-Hilal și Al-Nassr au jucat de la egal la egal cu PSG, 4-5. Și ce dinamică, ce joc”, a declarat Daniel Isăilă, pentru Pro Arena.

daniel isaila