Daniel Opriţa a răbufnit după Steaua – Corvinul 0-1: „S-a văzut subţirimea lotului”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 30 noiembrie 2023, ora 23:29,
Daniel Oprița
Daniel Oprița

 

Daniel Opriţa a răbufnit după Steaua – Corvinul 0-1. Echipa din Ghencea a încheiat seria de cinci meciuri la rând fără înfrângere în partida de pe teren propriu cu Corvinul Hunedoara, formaţie care s-a impus în etapa a 15-a cu 1-0.

„Ce să le spun? Nu prea multe. A fost un meci cu poate cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o până acum, o echipă bună, solidă. Am avut și noi ocazii destul de mari pe final, au avut și ei, dar poate că un rezultat de egalitate era echitabil.

Nu trebuia să pierdem, dar mai sunt speranțe pentru a prinde play-off-ul, deși nu va fi ușor. Am fost naivi, l-am lăsat să centreze, portarul a ieșit greșit și am luat gol.

E destul de greu, pentru că a trebuit să improvizez pentru acest meci, ați văzut am făcut doar trei schimbări pentru că nu am mai avut jucători de atac.

S-a văzut subțirimea lotului, dar nu trebuie să ne plângem”, a declarat Daniel Opriţa, potrivit digisport.ro.

daniel opritasteaua