Daniel Oprița, tranșant după remiza cu Metaloglobus: „Asta m-a deranjat!”-Ce spune despre dreptul de promovare: „Mai bine merg mai departe…”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 10 august 2022, ora 08:50,
Daniel Oprița
Daniel Oprița

CSA Steaua a disputat astăzi prima partidă oficială din noul sezon de Liga 1. „Militarii” au remizat contra celor de la Metaloglobus (1-1).

Bodișteanu a deschis scorul pentru CSA Steaua chiar înainte de pauză. Gazdele au egalat în repriza secundă prin golul lui Herea. Trupa lui Daniel Oprița putea obține toate cele 3 puncte, asta dacă Chipirliu îl învingea pe Gavrilaș din penalty. Tehnicianul „militarilor” a vorbit cât se poate de deschis după partidă.

„E vina noastră pentru tot ce s-a întâmplat!”

„Nici nu știu ce să mai zic. Nu sunt așa supărat că am ratat penalty, sunt supărat de ce s-a întâmplat pe tot parcursul jocului, mai ales în prima repriză.

E vina noastră pentru tot ce s-a întâmplat. Nu am tratat bine fazele, situațiile de gol. Eu cred că am făcut un fotbal bun, am avut ocazii, am jucat fotbal cu o echipă care a încercat să se apere și să speculeze greșelile noastre.

I-am atenționat pe jucători, le-am spus de celelalte rezultate, că favoritele au câștigat greu. Nu am jucat rău, dar au tratat cu superficialitate fazele de poartă, asta m-a deranjat. Poate că au simțit că e meciul ușor, așa s-a mai întâmplat și sezonul trecut”, a declarat Daniel Oprița, după remiza cu Metaloglobus.

Oprița a evitat subiectul delicat al promovării: „Alte lucruri mă apasă, nu asta!”

„Nu vreau să mai spun, treaba mea este să antrenez echipa. Jucătorii sunt plătiți să joace, ei sunt motivați. Când intri în teren, nu te mai gândești la nimic, doar să joci fotbal. Nu e o scuză.

N-am primit niciun semnal, nu vreau să mai discut despre lucrurile astea. Sunt și niște energii negative și nu vreau să mai discut. Pare o echipă… Mai bine merg mai departe. Alte lucruri mă apasă, nu asta cu promovarea. Eu vorbesc despre echipă, despre jocul echipei. Am contract, sunt plătit, mă ocup de echipă să o antrenez”, a mai spus tehnicianul celor de la CSA Steaua.

csa steaualiga 2daniel oprita