Daniel Pancu, pus la zid după cele trei înfrângeri de la EURO U21: ”Unii s-au spălat pe mâini”

Fără șanse de calificare în sferturi, ”tricolorii” au pierdut și meciul cu Slovacia U21 și au terminat EURO U21 cu înfrângeri pe linie. Deși nu a putut sta pe bancă în primele două jocuri, Daniel Pancu nu a scăpat de critici.
Acuzații la adresa lui Daniel Pancu după înfrângerile de la EURO U21
Imediat după ultima partidă din faza grupelor, fostul portar Costel Pantilimon s-a arătat dezamăgit de afirmațiile făcute de selecționer și de alți oficiali FRF la adresa jucătorilor și crede că toată lumea ar trebui să-și asume aceste eșecuri.
”Un meci mai subțire decât celelalte două. Portarul a avut câteva intervenții bune. Meciul din seara asta mult sub nivelul de Champions League.
Eu nu am înțeles declarațiile astea, mi s-a părut că jucătorii au fost mitraliați din toate părțile, am văzut că a ieșit și domnul Stoichiță.
Sunt jucătorii noștri, nu cred că e doar vina lor, ar trebui să își asume cu toții rezultatele. Lucrurile astea mi se pare puerile! Cumva unii s-au spălat pe mâini, și alții… ori luăm apărarea tuturor, ori suntem vinovați toți”, a declarat Pantilimon, la Pro TV.