Daniel Pancu, sfat pentru conducerea Rapidului după calificarea în play-off: „A adus entuziasmul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 28 martie 2021, ora 23:46,
daniel-pancu
daniel-pancu

Fostul antrenor al Rapidului consideră că Mihai Iosif trebuie să rămână la conducerea echipei din Grant și în a doua parte a sezonului.  

Revenirea acestuia pe banca alb-vișiniiilor a fost de bun augur având în vedere faptul că Hlistei & Co s-au impus în ultimele două etape din sezonul regulat și au reușit in extremis calificarea în play-off.

„Jucătorii Rapidului s-au distrat azi, toți jucătorii. Începe play-off-ul, toate echipele au șanse la promovare, joacă în play-off. Mihai Iosif trebuie lăsat, nu mai e mult până la final.

Mai sunt doar 10 meciuri, părerea mea e că trebuie să rămână, a adus entuziasmul. Cum spunea Iosif? Că au fost infatuați? Sper să fie cu picioarele cu pământ, că urmează o perioadă grea”, i-a avertizat Pancu pe rapidiști la Digi Sport. 

Mihai Iosif a mai fost antrenor al Rapidului în acest sezon după plecarea lui Adrian Iencsi. În cele cinci etape de interimat, divizionara secundă a reușit să obțină 10 puncte cu el pe bancă. În urmă cu două runde, după înfrângerea de la Slobozia, el a primit din nou încredere din partea șefilor din Giulești după demisia lui Nicolae Grigore.

Iar grație celor două succese obținute de atunci, Rapidul și-a îndeplinit primul obiectiv al stagiunii. Daniel Pancu a fost antrenor al giuleștenilor în sezonul trecut, atunci cand a fost înlocuit de Dan Alexa exact în momentul în care campionatul s-a întrerupt din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus.

CITEȘTE ȘI –>> Mihai Iosif, cerut de jucători în continuare la Rapid: ,,Trebuie să rămână alături de noi”

daniel pancumihai iosifrapidrealitatea