Daniel Pancu se întoarce împotriva Rapidului: „Nu mai calc pe Giulești! Nici la inaugurare să nu mă cheme”. Ce l-a deranjat atât de grav pe fostul jucător

Daniel Pancu
Schimbarea lui Mihai Iosif cu Adrian Mutu pe banca tehnică a Rapidului a produs multă agitație în rândul giuleștenilor. Majoritatea fanilor nu concep cum Adi Mutu a fost ales în detrimentul unor nume precum Marius Șumudică sau Daniel Pancu. Conducerea l-a preferat pe „briliant”, dar fanii nu văd această alegere drept cea corectă.
Daniel Pancu, unul dintre principalii opozanți ai alegerii lui Mutu
Daniel Pancu nu s-a ferit să își exprime gândurile și spune că este deranjat de numirea lui Mutu la Rapid. Clubul urmează să inaugureze noul stadion din Giulești, însă va avea în frunte un antrenor cu trecut dinamovist.
Pancu a comentat situația astfel:
„A fost un mesaj strict în jurul deschiderii noului stadion, pentru că realmente nu am nimic de împărțit cu Mutu, căruia îi urez să câștige următoarele trei campionate la rând. Mă deranjează însă că un eveniment cum va fi cel referitor la arenă, care va aparține rapidiștilor vreme de câteva generații, va fi legat de cineva cu un trecut la o rivală.
Dacă sunt mândru de ceva e că am spus din 1997 că nu voi juca niciodată la Steaua sau Dinamo și m-am ținut de cuvânt. Toți marii jucători ai Rapidului, care au devenit simboluri ale clubului, n-au trădat niciodată, iar astea sunt lucruri foarte importante. Știam de o lună că se pregătește instalarea lui Mutu, am transmis asta și galeriei.
Le-am zis de atunci că pe mine m-au pierdut dacă se întâmplă așa. Vreau să mă detașez din acest moment, fiindcă nu ăsta e Rapidul pentru care am asudat, m-am bătut. Ar fi fost mai frumos să nici nu mă mai sune ca să discutăm de postul de antrenor. Dar m-am gândit că poate pe ultima sută de metri și-au schimbat intențiile”, a declarat Daniel Pancu pentru Digi Sport.
Mesajul dur pentru suporterii Rapidului: „Nu mai calc în Giulești!”
Daniel Pancu a declarat că dorește să încheie orice legătură cu Rapid, din cauza dezamăgirii față de situația gestionată total greșit de conducere. Fostul jucător și antrenor al giuleștenilor spune că nu o să mai pășească pe stadion, nici măcar la inaugurarea ce urmează:
"Din acest moment, nu mai calc în Giulești. Nici la inaugurare să nu mă cheme, că nu vin. Să nu mă treacă pe listă! Prefer să rămân doar cu faptele mele pentru adevăratul Rapid. Pe alea nu mi le poate șterge nimeni, nici măcar bomba nucleară.
Voi continua însă să comentez ce se întâmplă la club, pentru că măcar dreptul ăsta mi l-am câștigat. Întrebat sau neîntrebat, îmi voi spune mereu părerea. Din păcate, astfel de lucruri contribuie la suferințele noastre ca rapidiști. Uitați-vă, de exemplu, că sunt doar două-trei cluburi care angajează antrenori cu pedigree de Rapid.
E un lucru pe care l-a semnalat și Șumudică în urmă cu câțiva ani. Patronul Victor Angelescu nu e o dezamăgire pentru mine, doar mi se pare că a luat o decizie incorectă. Dar suporterii n-ar trebui să vină cu niciun fel de presiuni peste omul care ia hotărârile la Rapid, să nu mai pățim încă o dată ce-am pățit cu Copos.
Se găsesc foarte greu investitori în ziua de azi și n-avem voie să-l alungăm pe cel care aduce banii. Asta e viziunea lui de acum, o consider nepotrivită, mă delimitez de acest Rapid, dar atât și nimic mai mult", a declarat Daniel Pancu, conform celor de la Playsport.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























