Dănuț Lupu a recunoscut: „Nu e de mine să fiu antrenor! Nu am răbdare!” – Ce a spus despre CS Dinamo!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 18 noiembrie 2022, ora 17:09,
Dănuț Lupu
Dănuț Lupu

CS Dinamo a renunțat la tehnicianul Daniel Iftodi din cauza rezultatelor slabe. Clubul din Liga 3 trebuie să numească acum un nou antrenor principal.

Dănuț Lupu, managerul echipei, a vorbit despre postul de antrenor. Iată ce a spus fostul jucător al „Câinilor”.

„Nu e de mine să fiu antrenor!”

„Era normală implicarea mea, îl ajut pe antrenorul secund, luni se va clarifica situația cu antrenorul principal. Avem mai multe idei, să vedem ce vom decide. E și Florentin Petre, e și Marius Bratu, care a fost la Focșani și secund al lui Mircea Rednic. Bratu are șanse mai multe, Florentin, care a fost toată viața băiat cuminte, are ceva de rezolvat în plan personal.

Nu e de mine să fiu antrenor! Am văzut ce-au pățit alții, de ce să pățesc la fel, și acasă, și în fotbal?! Nu am eu răbdare să fiu antrenor, acum am fost de ajutor și atât. Meseria de antrenor în România nu e respectată”, a declarat Dănuț Lupu, pentru Gazeta Sporturilor.

danut lupucs dinamo