Darius Olaru, moment de sinceritate după victoria chinuită cu Sepsi: ”Se simte lipsa lui Compagno!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat duminică, 11 februarie 2024, ora 23:46,
Darius Olaru
Darius Olaru

FCSB a câștigat pe teren propriu, cu scorul de 1-0, pe Sepsi, într-o partidă care a contat pentru etapa cu numărul 25 din Superliga României.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Băluță în minutul 16.

FCSB este lider în Superligă cu 54 de puncte, având 9 puncte peste Rapid, ocupanta locului 2. Sepsi este pe locul 7, cu 33 de puncte.

La finalul meciului, Dariu Olaru a oferit mai multe declarații. Mijlocașul de la FCSB susține că echipa ar fi avut nevoie de atacantul Compagno, care a plecat recent în China.

”Cred că după partida din această seară rămânem cu punctele, știm și noi că jocul nu a fost foarte bun. Suntem destul de mulți răciți și din această cauză cred că nu ne-am putut face jocul. Am avut două șanse foarte bune să închidem jocul, Miculescu, Luis, asta este, e bine că am reușit să câștigăm.

Cred că aceasta a fost cea mai mare problemă în această seară (n.r.- răceala). În tipul ăsta de meciuri se văd caracterele, trebuia să luăm cele 3 puncte. Coman, din păcate, și el a fost răcit, nu i-a trecut. Ne pare rău, dar la meciul viitor va fi bine și va da totul ca să câștigăm.

Compagno, pentru noi era un jucător și un coleg foarte bun, un profesionist, era un moment în care putea să ne ajute mai mult. Se simte lipsa lui, și în această seară aveam nevoie de un atacant să țină de minge. Era bătăios, alerga foarte mult. La sfârșit o să-i păstrăm o medalie de campion. Avem nevoie de el (n.r.- de Miculescu), cred că poate mult mai mult și va demonstra”, a spus Olaru.

compagnofcsbdarius olarusepsi