David Popovici continuă să impresioneze: „E un puşti minune care a schimbat faţa nataţiei”

Înotătorul român David Popovici a cucerit trei medalii la CM pentru juniori de la Lima, dar continuă s-o impresioneze chiar și pe Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
David Popovici mai are potenţial, pentru că mai are de îndreptat câteva lucruri
Sportivul dinamovist, care va împlini 18 ani pe 15 septembrie, a cucerit la Lima trei medalii: două de aur, cu ștafeta masculină de 4×100 m și la 200 m, plus una de argint, cu ștafeta combinată de 4×100 m.
„Într-adevăr, David este un fenomen, nu vă pot explica cum este privit de specialiştii internaţionali. Cum se comportă toată lumea din nataţie cu el şi cu noi şi cât de miraţi şi dornici sunt să îl studieze. E un puşti minune care a schimbat faţa nataţiei.
În primul rând mai are potenţial pentru că mai are de îndreptat câteva lucruri în tehnică. Mai poate creşte în înălţime şi în forţă. Dar cel mai uşor va fi îmbunătăţirea stilului de înot. Mai are puţin de întors la start şi la întoarceri pentru 100m şi 200m.
Va mai înota şi 400m pentru a-şi îmbunătăţi timpul la 200m. Mai are mai puţin de o secundă pentru recordul de la 200 de metri”, a declarat Camelia Potec, conform eurosport.ro.
David Popovici urmează să participe și la proba de 100 m. Calificările sunt sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17:30 a României, semifinalele sunt programate noaptea, de la ora 2:25, iar finala are loc în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2:02 a României.