De ce l-a bătut Anamaria Prodan pe Dan Alexa: ”Ne-am certat!” Ce i-a spus antrenorul imediat după lovitura primită

Articol de Dan Istratie - Publicat vineri, 09 decembrie 2022, ora 14:29,
ANAMARIA PRODAN
ANAMARIA PRODAN

În vara anului 2019, după un meci Astra – FC Botoșani 2-2, între Anamaria Prodan (49 de ani) și Dan Alexa (43 de ani) s-a petrecut unul dintre cele mai bizare episoade din istoria recentă a fotbalului românesc.

La peste trei ani distanță de la acel incident, Anamaria Prodan a dezvăluit motivul pentru care l-a ”atins” pe Alexa.

”Nu, nu avea nicio legătură fata cu care era. Dacă eram geloasă, îl băteam pe Alexa? Crezi că dacă voiam să rămân cu Alexa, cum s-a spus, că am avut o relație și trebuia să mă mărit cu el… Prima dată s-a vorbit că am fost cu Burcă, pe urmă cu Coman, cu Penescu, cu Neculaie de la Brașov, pe urmă cu Gigi Becali, toată lumea vorbea, Reghecampf era fiert: `Ce stai toată ziua la palat?`

Oricum, orice ar spune Gigi Becali, eu am fost feblețea lui. De ce nu s-a spus până să dau în el (n.r.- în Alexa) că suntem împreună? Fii atent de la ce a pornit. Dan a retrogradat cu Călărași, l-am pus la Astra, era campioana României. Am făcut toate transferurile. Eu n-am impus nimănui nimic. `Dane, asta e lista mea de jucători, zi-mi ce vrei`. `Ăsta, ăsta, ăsta, în rest nu mă interesează`.

Ne-am uitat pe jucătorii din străinătate, ăla, ăla, ăla, printre care și Tiram din Israel. Mă îmbrac frumos, am băut o șampanie cu patronul Astrei, făcusem echipă, urmează meciul cu Botoșani. Tiram facem 11 metri, 1-0 pentru Botoșani, s-a evaporat șampania din pahar. `Băi, Ana, ce e cu ăsta? Șchiopul ăsta!` A greșit, asta e, fundaș central, mă făcea praf patronul.

Alexa nu era pe bancă, era suspendat. Pe final, dă Tiram gol cu capul, se încheie la egalitate, slavă Domnului. Când am ieșit, s-au întâmplat anumite evenimente pe lângă mașina mea, lume multă. Când dau să plec, înăuntru scandal. M-am întors. Era Dan, erau jucătorii de la Botoșani, toată lumea. Și a început scandalul cu transferurile proaste, să-i dea afară (n.r.- patronul Astrei)…

N-aveai cum. Eu nu pot să mă duc să-i spun jucătorului că-l dau afară. Ne-am certat, Dan a venit și a spus `ce, domnule, că tu i-ai adus, nu mă interesează șchiopii ăia`, stresul ăla și în nervii ăia atunci… Greșit pentru mine ca femeie (n.r.- să-l lovească). Sunt eu luptătoare, dar și Dan, e cât muntele, dar a fost gentleman, a zis `Ana, calmează-te`”, a spus Anamaria Prodan la podcastul ”Tare de tot, cu Viorel Grigoroiu”.

anamaria prodanrealitatea.netdan alexarealitatea