Irina Begu este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis pe care le dă România în acest moment, pe lângă Simona Halep, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan Patricia Țig sau Monica Niculescu.
Cu toate că a ajuns în turul trei la Wimbledon, Irina Begu nu va participa și la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice. La competiția de tenis de la Tokyo, România nu va avea ncio reprezentantă pe tabloul de simplu feminin.
Irina Begu anunță că nu participă la Olimpiadă din cauza faptului că suferă de mononucleoză. Aceasta eset p boală destul de contagioasă care este produsă de virusuri, cel mai întâlnit fiind Epstein-Barr (EBV).
,,Îmi doream ca oamenii să înțeleagă de ce nu merg la Tokyo. Nu e ceva ușor de făcut, să fii la trei ediții ale Jocurilor. Mi-aș fi dorit mult să am această prezență în palmares, era un obiectiv personal, pentru care făcusem o întreagă strategie. Am încercat și am sperat că mă voi simți mai bine, că sistemul meu imunitar va mai crește și că voi putea juca acolo. Însă nu a fost așa și atunci am luat această decizie pentru sănătatea mea, pentru a-mi prelungi cariera.
De mononucleoză, cum știm, au mai fost sportivi care nu și-au mai revenit, precum Soderling (n.r. – suedezul Robin Soderling, fost numărul 4 mondial), și nu e de glumă, trebuie să fii atent. Chiar dacă n-aș mai putea să mai joc tenis, cel mai important e să fii sănătos și să încerci să te recuperezi. Și de aceea a trebuit să iau această decizie. Îmi pare tare rău că nu pot fi acolo. Îmi doream ca oamenii să știe de la mine. Dacă nu era Olimpiada, nu aș fi vorbit niciodată despre problema mea de sănătate.'', a declarat Irina Begu, pentru treizecizero.ro.