De ce se teme Florin Răducioiu înainte de confruntarea României cu Belgia la EURO 2024: „Îmi e foarte frică de chestia asta!”

După un debut fantastic la EURO 2024 (3-0 cu Ucraina), România are un nou test dificil în față: meciul de sâmbătă cu Belgia.
Florin Răducioiu a vorbit despre partida care urmează pentru „tricolori”. Fostul mare atacant român are anumite temeri înaintea meciului.
„Îmi e foarte frică de chestia asta!”
„ADN-ul echipei naționale a României a fost întotdeauna de a fi cât mai concentrată în apărare, această soliditate defensivă, care îți dă acea liniște și, evident, cu jucătorii de mare calitate, pe care i-am avut și în trecut și îi avem și astăzi, reușim prin aceste contraatacuri de mare simplitate, dar foarte eficiente, să câștigăm meciurile.
Mie îmi e foarte teamă de acest meci cu Belgia. Nu aș fi de acord să mergem peste ei, să facem un pressing avansat. Nu știu, am mari dubii în legătură cu această strategie. Aș rămâne acolo, e clar că suferi un pic și că cedezi deliberat posesia mingii, dar prefer această tactică de a fi cât mai compacți, cât mai atenți în apărare și pe aceste contraatacuri pe care le dezvoltăm cu o mare facilitate și cu jucătorii de mare viteză, așa se câștigă într-un mod inteligent.
Îmi e foarte frică de chestia asta (n.r. că va fi un entuziasm prea mare), dar sunt convins că avem o experiență foarte mare din anii trecuți, Iordănescu este foarte bine pregătit din punctul ăsta de vedere, cred că a reușit să le explice băieților că acel meci a trecut, luăm lucrurile cele mai bune, eliminăm foarte puținele lucruri negative care au fost, mergem pe acest joc care ne-a adus trei puncte. Sunt convins că vom juca de aceeași manieră împotriva unui adversar de o mai mare calitate”, a spus Florin Răducioiu, pentru PRO TV.