Debandadă în campionatul feminin! Două echipe s-au retras, iar la finalul sezonului viitor nu va retrograda nimeni

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 20 iunie 2025, ora 21:15,
CSO Voluntari – CSMV Alba Blaj
CSO Voluntari – CSMV Alba Blaj

CSM Târgoviște – campioana ediției 2020/ 2021, dublă câștigătoare a Cupei României, în 2015/ 2016 și 2023/ 2024 – nu va mai putea începe noul campionat pe prima scenă, acolo unde promovase în 2012/2013.

Derby-ul CSO Voluntari – CSMV Alba Blaj are loc chiar în prima etapă

Semnalele apăruseră încă din partea a doua a sezonului trecut, când echipa s-a chinuit să termine campionatul cu numărul minim de jucătoare posibil, clasarea pe locul 8 fiind normală.

Pentru că nu s-au găsit banii necesari continuării activității în prima divizie, conducerea clubului a retras echipa, așa cum anunțase că s-ar putea întâmpla, potrivit Doarvolei.

Cea de-a doua echipă retrasă este CTF Mihai I. Promovată în premieră în prima divizie, după ce un parcurs de senzație în liga secundă, formația liceului cu același nume din cartierul Giulești nu a găsit resursele necesare participării în prima ligă, așa că s-a retras.

Dar chiar și așa, performanța uluitoare reușită prin această promovare va rămâne în istorie.

Cum celelalte formații din liga secundă au refuzat invitația de a juca pe prima scenă, Divizia A1 a rămas cu 10 echipe, iar la finalul campionatului nu va retrograda nimeni.

La sediul Federației Române de Volei s-a tras la sorți din nou țintarul campionatului Diviziei A1 la volei feminin, iar programul turului este următorul:

Etapa I: CSM Lugoj – Medicina Tg-Mureș, CSO Voluntari – CSMV Alba Blaj, Rapid – CSM București, Dinamo – FC Argeș, Corona Brașov – CSM Constanța

Etapa a II-a: CSMV Alba Blaj – Rapid, Medicina Tg-Mureș – CSM Constanța, FC Argeș – Corona Brașov, CSM București – Dinamo, CSM Lugoj – CSO Voluntari

Etapa a III-a: CSO Voluntari – Medicina Tg-Mureș, Dinamo – CSMV Alba Blaj, Rapid – CSM Lugoj, Corona Brașov – CSM București, CSM Constanța – FC Argeș

Etapa a IV-a: Medicina Tg-Mureș – FC Argeș, CSM București – CSM Constanța, CSO Voluntari – Rapid, CSMV Alba Blaj – Corona Brașov, CSM Lugoj – Dinamo

Etapa a V-a: Rapid – Medicina Tg-Mureș, Dinamo – CSO Voluntari, Corona Brașov – CSM Lugoj, CSM Constanța – CSMV Alba Blaj, FC Argeș – CSM București

Etapa a VI-a: Medicina Tg-Mureș – CSM București, CSMV Alba Blaj – FC Argeș, Rapid – Dinamo, CSM Lugoj – CSM Constanța, CSO Voluntari – Corona Brașov

Etapa a VII-a: Corona Brașov – Rapid, Dinamo – Medicina Tg-Mureș, CSM Constanța – CSO Voluntari, FC Argeș – CSM Lugoj, CSM București – CSMV Alba Blaj

Etapa a VIII-a: Medicina Tg-Mureș – CSMV Alba Blaj, CSM Lugoj – CSM București, CSO Voluntari – FC Argeș, Rapid – CSM Constanța, Dinamo – Corona Brașov

Etapa a IX-a: Corona Brașov – Medicina Tg-Mureș, FC Argeș – Rapid, CSM Constanța – Dinamo, CSM București – CSO Voluntari, CSMV Alba Blaj – CSM Lugoj