Debut la Dinamo! Fundașul Andre Pinto a bifat prima apariție în tricoul „câinilor”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 09 octombrie 2021, ora 17:06,
Andre Pinto
Andre Pinto

Gruparea din Ștefan cel Mare a disputat astăzi un meci de pregătire contra Petrolului Ploiești, partidă cu ocazia căreia Mircea Rednic a încercat să își cunoască mai bine elevii!

Numit în cursul săptămânii trecute pe postul de antrenor principal în „Groapă”, Rednic este gata să revoluționeze lotul lui Dinamo și să scape echipa din zona fierbinte a clasamentului. Pentru asta, tehnicianul în vârstă de 59 de ani a anunțat că are nevoie de timp, dar și de câteva transferuri, urmând ca în cursul viitoarelor zile să fie anunțate noile nume.

Până atunci însă, dinamoviștii au întâlnit liderul Ligii a 2-a, iar elevii lui Rednic au simțit din nou gustul victoriei după o bună perioadă de timp, ca urmare a succesului cu 3-2. Tot în acest meci, „Puriul” l-a văzut la treabă și pe portughezul Andre Pinto, sosit în România în urmă cu câteva săptămâni.

Fostul căpitan al lui Sporting Braga a rezistat pe teren timp de 72 de minute, când a fost înlocuit de Alin Dudea. Pentru alb-roșii a evoluat și Salif Cisse, aflat în probe la Dinamo, care la pauză i-a cedat locul în teren lui Ivanovski.

Echipa trimisă în teren de Mircea Rednic contra Petrolului Ploiești

Eșanu (46 Iliev) – Nica (67 Borcea), Almeida (72 Dudea), Grigore, Radu – Torje (77 Măgureanu), Răuță (46 Crețu), Filip, Sorescu – Țîră (46 Itu), Cisse (46 Ivanovski)

Citește și CUM E VĂZUTĂ REVENIREA LUI MIRCEA REDNIC LA DINAMO: ,,E CA VIZITA LA PĂRINŢI! PLECI PRIN LUME ŞI REVII”

amical dinamopetrolulrealitateaandre pintodinamo