Decizia de ultimă oră a autorităților! Ce se întâmplă cu accesul fanilor pe stadioane

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 28 noiembrie 2021, ora 15:15,
Raed Arafat, șeful DSU
Raed Arafat, șeful DSU

După numeroasele proteste ale mai multor șefi de club din fotbalul românesc, în special cei de la Universitatea Craiova, directorul DSU, Raed Arafat a venit cu măsuri suplimentare.

Astfel, oficialul a anunțat în această dimineață că prevederile legii care interzicea accesul fanilor pe stadioane după ora 21:00 vor fi schimbate. În acest caz cu totul special, polițiștii vor primi dispoziții pentru a nu îi amenda pe fanii care se vor afla în afara locuinței după ora 22.00, așa cum prevede legea. Suporterii vor putea evita contravenția dacă vor prezenta tichetul de acces cu care au luat parte la spectacolul sportiv.

”Meciurile de fotbal, care încep la ora 20.00 și se termină după ora 21.00, persoanele care se întorc de la meci pot arăta polițiștilor biletele lor de la meci și de aceea au întârziat după ora 21.00. Se va transmite o circulară către de către MAI către polițiști, pentru a se știi despre acest lucru”, a fost declarația lui Raed Arafat.

Anunțul i-a bucurat pe olteni în special, puși într-o situație delicată dacă această modificare nu ar fi avut loc. Organizatorii derbyului dintre CS U Craiova și FCSB ar fi trebuit la pauză să îi evacueze pe suporteri în acest caz.

„Veste excelentă înaintea duelului cu FCSB: suporterii care vor participa la derby-ul din această seară nu mai sunt nevoiți să plece acasă la pauza meciului și pot asista la întreaga partidă. Facem un apel către toți suporterii noștri să păstreze OBLIGATORIU biletul la meci până în momentul în care ajung acasă, după finalul partidei.

De asemenea, la acest meci trebuie să se respecte distanțarea socială în arenă, cu o capacitate de 30%, conform legilor în vigoare. Pot participa doar persoanele care au schema completă de vaccinare și cei care au trecut prin boală. Nu avem nicio scuză să nu susținem Știința din #VulcanulDePeOblemenco”, a fost comunicatul alb-albaștrilor pe o rețea de socializare.

CITEȘTE ȘI –>> CEREREA EXPRESĂ A LUI SORIN CÎRȚU CHIAR ÎN ZIUA MECIULUI CU FCSB: „SPECTATORUL ESTE UMILIT”

exceptie acces suporterirealitateaarafatdeciziemeciuri de fotbal