Decizia luată de Simona Halep! Are un nou antrenor după separarea de Apostu-Efremov

La doar o zi de la despărțirea de Artemon Apostu-Efremov, Simona Halep și-a ales un nou antrenor.
Sportiva din Constanța a anunțat că a reluat colaborarea cu Daniel Dobre, cel care a antrenat-o până la finele anului 2019. Alături de acesta, fostul lider mondial a obținut trofeul de la Wimbledon în urmă cu doi ani, al doilea titlu de Grand Slam din palmares.
Simona Halep a renunțat la seviciile lui Daniel Dobre în noiembrie 2019, la scurt timp după ce a revenit și australianul Darren Cahill. ”E un om deosebit si mă bucur să îl am din nou alături de mine„, a declarat acum Simona, pentru as.ro, despre revenirea lui Dobre alături de ea.
Locul trei mondial în ierarhie mondială a tenisului feminin a vorbit și pe marginea despărțirii de Artemon Apostu-Efremov din urmă cu o zi, cel care a însoțit-o pe Simona pe toată durata pandemiei.
”Așa am simțit! Am simțit că a venit momentul să ne despărțim! A făcut o treabă bună, mai ales în pandemie, când nu a fost ușor pentru niciunul dintre noi. Îi mulțumesc că a fost alături de mine, pentru că a muncit cot la cot alături de mine. Nu ne-am certat, am rămas prieteni, suntem într-o relație bună”, a spus Simona Halep, conform Digi Sport.