Declarația occidentală a lui Gigi Becali pentru un portar în timpul negocierilor cu FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 06 mai 2021, ora 12:30,

Până să ajungă la Andrei Vlad, FCSB a avut mari probleme cu portarii în ultimele sezoane.

În urmă cu doi ani, Răzvan Pleșca, portarul celor de la Gaz Metan Mediaș, a fost dorit intens de patronul Gigi Becali la FCSB pentru a suplini postul de rezervă între buturi. În acel moment, antrenor la formația bucureșteană era Mihai Teja, cel care mai colaborase cu Pleșca.

Acum, portarul ajuns la 38 ani și care își va pune ghetele în cui la finalul actualului sezon, a venit cu detalii despre acel transfer și despre negocierile purtate cu Gigi Becali.

„Atunci (n.r. în 2019), domnul Teja m-a dorit la FCSB, dar, dacă n-a fost să lucrăm la FCSB, s-a întors el la Mediaş. A fost o mare onoare pentru mine să ştiu că se interesează de mine şi că ei ar fi crezut că eu aş fi fost capabil la un astfel de club.

Aş fi fost portar de rezervă, aş fi putut să-i ajut, aş fi jucat puţine meciuri, în cele mai puţin importante şi aş fi făcut faţă. În străinătate se poartă”a declarat portarul dorit de Gigi Becali la FCSB, conform Telekom Sport.

La 38 ani și cu peste 300 meciuri în Liga 1 pentru Poli Iași sau Gaz Metan, Răzvan Pleșca se va retrage la finele sezonului 2020-2021 și a explicat de ce a luat această decizie.

„De la o anumită vârstă e recomandat, după ce ai jucat sute de meciuri, să stai pe bancă doi, trei ani, te menţii în formă. Bineînţeles, dacă vrei să-ţi mai continui activitatea, dacă simţi că mai ai motivaţia să vii la antrenament. 

(n.r. Tu mai ai?) Nu, nu. Mai trag de mine în aceste trei meciuri, poate cinci, dacă mai jucăm şi barajul şi după nu mai am motivaţie să încep un nou sezon”, a mai spus veterenarul din poarta Gazului.

În actuala stagiune, Răzvan Pleșca a jucat 20 meciuri, dintre care șase în faza play-out-ului.

CITEȘTE ȘI –>> Ante Vukusic, pagubă pentru o altă echipă din Liga 1: ,,N-a mai răspuns la telefon! Banii nu erau mai jos decât la FCSB”

razvan plescafcsbmihai tejagigi becalirealitateagaz metan