Declarație emoționantă a lui Gică Popescu: „Naționala va rămâne vitrina noastră de lux”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 02 iunie 2023, ora 18:48,
Gică Popescu
Gică Popescu

În această perioadă se desfășoară la Cluj-Napoca o nouă ediție Sports Festival, în care au loc mai multe demonstrații sportive.

Naționala va rămâne vitrina noastră de lux”, recunoaște Gică Popescu

Cel mai important eveniment are loc azi, de la ora 20:00. Pe Cluj Arena vor juca un meci demonstrativ Romania All Stars și Galatasaray Legends.

Gică Hagi și Gică Popescu vor juca în ambele echipe. În prima repriză vor îmbrăca tricoul naționalei, iar în a dpua pe cel al lui Galatasaray. Președintele Farului a întărit faptul că este o onoare să reprezinte România, chiar și într-un meci demonstrativ.

Pentru mine și Gică (n.r. – Hagi) e emoționant pentru că vom juca la ambele echipe. Prima repriză la echipa națională, în repriza a doua la Galatasaray.

De fiecare dată când îmbrăcăm tricoul echipei naționale simțim o bucurie aparte și întodeauna echipa națională va rămâne vitrina noastră de lux, însă o însemnătate la fel de importantă are și atunci când punem tricoul lui Galatasaray pe noi, pentru că este vorba de o istorie de patru ani de zile, cât am îmbrăcat tricoul Galatei, și această perioadă cred că coincide cu cea mai bună perioadă din istoria clubului.

Acum, vorbind despre meciul de diseară, să nu aveți mari așteptări. Atunci când intrăm în teren ne uităm și în buletine. Faptul că îmbrăcăm tricourile pe care le îmbrăcam acum 25 de ani nu înseamnă că avem aceeași viteză ca atunci, mulți dintre noi ne-am urcat și pe cântar și din păcate arată mult diferit decât acum 30 de ani.

Așa că, ușor cu așteptările pentru diseară, ne bucurăm că suntem aici, că vom pune din nou ghetele de fotbal în picioare, aceste tricouri de o însemnătate incredibilă pentru noi și să ne bucurăm cu toții de o seară, sper, memorabilă”, a declarat Gică Popescu.

În echipa României vor mai juca, printre alții, Adrian Ilie, Adrian Mutu, Florin Răducioiu, Dorinel Munteanu, Ciprian Marica, Ionel Ganea, Marius Niculae, Ioan Sabău, Ionuț Lupescu, Răzvan Raț, Gheorghe Mihali, Iulian Filipescu, Bănel Nicoliță, Constantin Gâlcă, Răzvan Prodan (fiul regretatului Didi Prodan), Cristian Dulca, Bogdan Stelea și Florin Prunea.

Pentru Galatasaray Legends vor evolua Mario Jardel, Bulent Korkmaz, Hakan Unsal, Ümit Davala, Ergun Penbe, Fatih Akyel, Kerem Inan, Suat Kaya, Hamit Altintop, Carlos Alberto de Oliveira ‘Capone’, Ayhan Akman, Umit Karan, Hasan Kabze, Cihan Haspolatu și Faruk Atalay.

gica popescu