VIDEO | Dedu, la împlinirea a 49 de ani: „Nu mi-am serbat niciodată ziua cu atâtea echipe!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 15 septembrie 2020, ora 12:48,
Alexandru Dedu
Alexandru Dedu

Șeful handbalului românesc își aniversează ziua la Sfântu Gheorghe, acolo unde se află toate echipele din Liga Zimbrilor, pentru competiția care a debutat azi.

Fostul pivot al echipei naționale a României, acum președinte al Federației Române de Handbal, își sărbătorește astăzi ziua de naștere într-un mod cu totul inedit. Alexandru Dedu este la Sfântu Gheorghe, acolo unde s-a dat startul campionatului intern la băieți, cu un turneu de trei zile în care se vor juca trei etape.

„Nu mi-am sărbătorit niciodată ziua cu atâția handbaliști. Cu foarte mulți, da, pentru că ziua mea m-a prins de multe ori în turnee, în deplasare, dar nu chiar cu atâția. Nu este ceva inedit că nu sunt acasă de ziua mea, face parte din fișa postului să mă „prindă” mereu în deplasări” – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Șeful handbalului a mărturisit că singurul cadou pe care și-l dorește în acest moment este ca lucrurile să iasă impecabil la Sfântu Gheorghe.

„Mi-ar face plăcere ca acest ultim prim stagiu – mă refer la Cupa României fete, turneul de calificare, Cupa României băieți, plus primele etape ale Ligii Zimbrilor – să se încheie fără evenimente majore” – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Președintele FRH vrea spectatori la meciuri

După meciurile organizate și jucate deja, atât la București, cât și la Sfântu Gheorghe, Dedu a tras o concluzie: handbalul fără spectatori nu este deloc plăcut, așa că va face tot posibilul ca lucrurile să se schimbe.

„O să mă duc în fața guvernanților după aceste evenimente, nu doar cerând, ci arătând, comparând și asumând anumite reguli. consider că un număr maxim de spectatori raportat la numărul de locuri în sală ar putea să exist” – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

Fetele încep și ele în octombrie

Echipele din Liga Florilor au primit vești bune luni, atunci când s-a decis ca și campionatul feminin să pornească la drum. 7-8 octombrie este data la care competiția va debuta.

„Este mult mai dificil de alcătuit programul competițional la fete. Avem două echipe care joacă în fiecare săptămână în Liga Campionilor și este greu să alcătuim în condițiile actuale o linie de campionat regular, dar ne străduim să o facem” – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

În link-ul atașat găsiți interviu cu președintele Alexandru Dedu, precum si ilustratie faze de joc finala Cupei României FAN Courier, atât la fete, cât și la băieți și ilustratie cu festivitățile de premiere ale ambelor competiții.

Citește și • Rădoi, avertisment pentru Camora: „Mie nu-mi plac lucrurile astea! Eu apreciez seriozitatea”

deduhandbal