Dinamo București e gata de meciul cu Farul Constanța, din cadrul etapei a 6-a din Liga 1, care se va disputa vineri, pe stadionul din Ovidiu, de la ora 21:30.
Înaintea jocului de la finalul săptămânii, Dario Bonetti, antrenorul echipei din Ștefan cel Mare, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre cei mai importanți jucători ai echipei.
Acesta speră să-l poată folosi pe Paul Anton după meciul cu Farul, întrucât fotbalistul a revenit la antrenamente, iar despre Deian Sorecu, Bonetti știe că îi va fi greu dacă îl va pierde, însă este conștient că banii obținuți de pe urma sa ar rezolva anumite probleme ale clubului.
,,Nu suntem surprinși. Nici noi, nici fanii noștri. Simțim că îi avem aproape și acest lucru ne bucură, dar simțim și că trebuie să fim mai responsabili. Paul Anton este pe drumul cel bun și credem că îl vom avea pe teren în etapa următoare dacă nu va interveni altceva, nu mâine, etapa viitoare. Clubul Dinamo, fanii, eu, toți sperăm că viitorul lui Paul Anton este aici. Ne va fi greu dacă îl pierdem pe Sorescu, dar poate așa vom rezolva problemele financiare. Cu banii încasați pe el vom putea cumpăra alți jucători.'', a declarat Dario Bonetti, înaintea jocului cu Farul.