Deniz Giafer, cu zâmbetul pe buze după ce a promovat cu Dinamo: „Perioadele grele nu durează la infinit!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat duminică, 04 iunie 2023, ora 10:52,
Deniz Giafer
Deniz Giafer

Dinamo s-a întors în Liga 1 după doar un an de pauză. „Câinii” au trecut cu 5-8 la general de FC Argeș în barajul de promovare.

Deniz Giafer, fundașul echipei bucureștene, a reacționat după marea realizare a lui Dinamo. Iată ce a spus jucătorul.

„Perioadele grele nu durează la infinit!”

„A fost o seară minunată. Îmi găsesc foarte greu cuvintele, sunt foarte fericit. Am fost şi anul trecut aici. Pentru mine, dar şi pentru colegi este o seară incredibilă.

Nu doar eu am adus Dinamo în Superligă, toată echipa a făcut asta. A fost o perioadă mai grea pentru mine, dar în viaţă trebuie să continui fiindcă perioadele grele nu durează la infinit. La fel cum nici cele bune nu durează la infinit.

Trebuie să găseşti un echilibru. Când oamenii nu ne dădeau nicio şansă, noi ne-am strâns şi am discutat: ‘Putem ajunge acolo? Hai să încercăm’. Suntem o familie, îi iubesc pe toţi, sunt ca fraţii mei.

Am încercat să îi încurajez pe băieţi. Era 2-0 în minutul 15. Uşor-uşor am intrat în meci. Nu am făcut cel mai bun meci al nostru.

Eu am încercat să îmi fac treaba, se mai întâmplă şi lucruri din astea, dar într-un final a ieşit aşa cum ne doream”, a spus Deniz Giafer, după partida cu FC Argeș.

dinamodeniz giafer