Dezastru! Câte bilete s-au vândut pentru derby-ul Dinamo – FCSB: „E dureros! Ne așteptam la o cifră mult mai mare!”

Dinamo – FCSB se va juca în etapa a doua din play-off-ul acestui sezon. Partida de duminică seară va reprezenta cel de-al patrulea meci din acest sezon între marile rivale ale Bucureștiului, iar fanii par deja plictisiți de această confruntare.
Suporterii „câinilor” nu s-au înghesuit la casele de bilete pentru a-și vedea favoriții în primul meci din play-off contra „roș-albaștrilor” după o pauză de 8 ani.
Arena Națională, jumătate goală la „Derby de România”
Meciul dintre Dinamo și FCSB avea toate argumentele pentru a doborî recordul de asistență din prima întâlnire din acest sezon dintre cele două rivale. Dinamo a accesat play-off-ul după 8 ani, însă fanii nu par să se înghesuie pentru a-și susține favoriții.
Pe stadion vor fi un maximum de 30.000 de spectatori, mult sub așteptările clubului, însă fanii pot avea motivele lor. Una dintre cauzele principale poate fi complexul pe care dinamoviștii l-au dezvoltat în fața echipei patronate de Gigi Becali.
„Roș-albii” nu s-au mai impus în campionat în fața lui FCSB de mai bine de 5 ani, fapt ce poate să spulbere orice speranța din sufletele fanilor.
Un alt motiv ar putea fi lupta fără miză pe care Dinamo București o are în acest play-off. Din cauza insolvenței, fotbaliștii lui Zeljko Kopic nu pot obține o participare în cupele europene indiferent de poziția ocupată la finalul sezonului.
Acest fapt, mai mult ca sigur, reduce din entuziasmul oamenilor care ar fi venit la stadion pentru a-și susține echipa către o nouă participare în competițiile europene după o pauză de mulți ani.
Managera de evenimente de la Dinamo, dezamăgită de numărul mic de spectatori
„Ăsta este un aspect tare interesant și, pentru mine, a fost cumva și dureros în egală măsură. Vă zic sincer, ne-am așteptat să fie mai mulți decât sunt în secunda de față. Suntem puțin peste 25.000 de suporteri cu bilete în momentul acesta.
Față de derby-ul din toamnă, când am fost peste 45.000 de spectatori – un record pe care ni l-am dorit, dar la care nu ne gândeam, nu mergeam atât de departe cu ideea asta de 45.000 –, acum, când vorbim despre un derby, o premieră în play-off după opt ani de zile, joci cu FCSB acasă, debutezi… erau atât de multe contexte prin care puteam să ne doborâm acest record, încât nu se gândea nimeni că n-o să o facem.
Cert este că puteam fi mult mai mulți și, din păcate, în secunda de față, nu suntem. Sperăm să avem surprize plăcute până duminică, deși, dacă stăm să ne uităm, care sunt șansele să mai vindem încă 20.000 de bilete până duminică?”, a spus Alexandra Grigorie, la emisiunea „Totul pentru Dinamo”.