Dezvăluiri despre viața de impresar, făcute de un român: „7 inși se ocupă numai de Cristiano Ronaldo”

Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a dezvăluit și fața nevăzută a celor care se ocupă de soarta jucătorilor. El a precizat că se pot încasa 2 milioane de euro de pe urma unui transfer, dar sumele pot fi și mult mai mari dacă este vorba de jucători celebri.
„Mino Raiola dorea să se zbată, să munceasă, să fie în acțiune”, a spus Florin Manea
Impresarul român Florin Manea l-a cunoscut pe Mino Raiola și a precizat că unul dintre motivele decesului a fost stresul. „Ca impresar, poți să iei și 5-6 milioane de euro, dacă ești Mino Raiola, Dumnezeu să-l ierte!
A luat și 20 de milioane de euro. Dar depinde și ce jucători ai. M-a șocat moartea lui, pentru că îl știam personal. Am petrecut ceva timp, el era foarte bun prieten cu un prieten impresar de-ai mei, Pablo Bentancur, și l-am cunoscut.
Mi s-a părut tragic, 54 de ani, avea toți banii din lume. Dar avea foamea asta să se zbată, să munceasă, să fie în acțiune. Eu nu o am. Nu îmi doresc să fiu așa ocupat”, a recunoscut impresarul român pentru Ora Exactă în Sport, la PRO Arena.
7 inși se ocupă numai de Cristiano Ronaldo, a spus Florin Manea
Impresarul român a mai precizat că viața agenților de jucători este foarte agitată. „L-am cunoscut pe Jorge Mendes. Nu poți să stai de vorbă cu el, are 3 telefoane, răspunde: ‘Stai așa că mă sună’. Nu văd viața. E mai frumos la mine acasă.
Să ai jucători ca Ronaldo și Haaland este foarte greu. Sunt jucători care necesită îngrijire. Mendes îmi spunea că are 7 inși numai pentru Ronaldo, care se ocupă numai de el. Se dezvoltă business-ul, nu e așa ușor.
Nu poți să greșești la nivelul ăla. Și o poză dacă o pui poți să dai milioane de euro înapoi”, a mai dezvăluit Florin Manea.
Juventus nu renunță la Radu Drăgușin pentru o sumă mai mică de 10 milioane de euro
În ceea ce îl privește pe Radu Drăgușin, el a fost împtrumutat de Juventus la Salernitana, dar la finalul actualului sezon va reveni la echipa din Torino. „Se întoarce la Juventus, dar probabil va avea încă un an în care va merge undeva împrumut, degeaba stă la Juventus dacă nu joacă.
Când nu joci, ești dispus să faci greșeli pentru că nu ai meciuri în picioare. Radu Drăgușin va fi, 15 ani de acum înainte, stâlpul echipei naționale. Nu zic acum că e talentul mondial, nu! Radu Drăgușin este un copil talentat, dar este un copil făcut din muncă, seriozitate și inteligență.
Acum, el este cotat la 3,5 milioane de euro, dar dacă ne uităm la evaluarea celor de la Juventus. Fără 10 milioane de euro nu îl dau. În 5 ani o să valoreze sigur 40-50 de milioane”, a declarat Florin Manea.