Dinamo a anunțat încă un transfer! Jucătorul vine din campionatul Finlandei
Dinamo București a anunțat transferul fundașului stânga englez David Jordan Mustoe, care a jucat ultima oară în campionatul Finlandei. Fotbalistul a fost format la academia de juniori a lui Liverpool.
28 de ani va împlini David Jordan Mustoe în această lună, pe 28 ianuarie.
Fundașul are în palmares Cupa Angliei, ediția din 2013, când a făcut parte din lotul lărgit al celor de la Wigan, învingători în finală cu Manchester City, scor 1-0.
„Ultima oară în campionatul Finlandei, la SJK Seinajoki, Mustoe și-a început cariera la academia de juniori a lui Liverpool, a jucat în Anglia pentru cluburile Wigan, Barnet, Morecambe, Carlisle, Bury, Wycombe, Accrington și a mai evoluat trei sezoane pentru belgienii de la Westerlo. Noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare a debutat în tricoul alb-roșu în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire în Turcia, 0-2 cu croații de la Hajduk Split„, se arată într-un comunicat al clubului Dinamo.
23 de partide a jucat Mustoe în 2018 pentru SJK Seinajoki, 21 în campionat și două în Cupa Finlandei.
3 sezoane consecutive a evoluat Mustoe pentru Westerlo, între 2014 și 2017, în prima ligă a campionatului belgian. A adunat 46 de jocuri în campionatul Belgiei.
61 de meciuri a adunat Mustoe în fotbalul englez, în League One (14) și League Two (47). A mai jucat în Cupa Angliei (4) și Cupa Ligii (1), fără a bifa vreun minut pentru Wigan în Premier League sau Championship.
David Jordan Mustoe este al treilea transfer făcut de Dinamo în această iarnă, după Ioan Filip și Reda Jaadi.