Dinamo dă vina pe arbitraj, după ce a fost umilită de CFR Cluj » Faza incriminată de „câini”

Articol de Dan Istratie - Publicat vineri, 23 februarie 2024, ora 23:02,
dinamo
dinamo

 

CFR Cluj a învins-o pe Dinamo, scor 4-0, în runda #27 din Superliga. Răzvan Patriche (37 de ani) fundașul central de la Dinamo consideră că primul gol marcat de clujeni ar fi trebuit anulat.

„Am început bine, apoi am avut un moment în care ne-au dominat. Am intrat la pauză, am început bine. Am primit gol după o fază la care zic că am fost faultat, se putea întoarce faza. A fost sigur fault, atac întârziat, cu genunchiul în genunchiul meu, s-a lăsat avantaj și s-a pierdut mingea imediat. E decizia arbitrului, asta este.

Rezultatul este cam dur. Nu am făcut un meci rău astăzi. Pe final, fiind 2-0, ne-au prins pe niște contre și asta a fost. Am întâlnit un adversar puternic, lupta noastră nu este cu CFR. Am avut astăzi niște absenți, sperăm ca la meciul viitor să fie apți de joc. Un rezultat nemeritat, sperăm să trecem repede peste el.

Fanii au fost alături de noi, ne-au încurajat la final. Se vede că Dinamo este o echipă iubită, peste tot pe unde jucăm ne simțim ca acasă”, a spus Răzvan Patriche, pentru Prima Sport.

dinamo