Dinamo încă nu are antrenor! Contractul lui Dario Bonetti, în așteptare

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 13 iulie 2021, ora 14:31,
Dario Bonetti
Dario Bonetti

După ce Dușan Uhrin a decis încetarea contractului cu Dinamo, locul său va fi luat de italianul Dario Bonetti.

Cel puțin asta declara zilele trecute Iuliu Mureșan. Ieri, antrenorul care vine din țara care a câștigat Campionatul European a ajuns în București pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de a prelua banca tehnică a ”câinilor”.

Însă, conform Telekom Sport, acesta nu a semnat deocamdată înțelegerea cu formația din Ștefan cel Mare. Bonetti a fost la baza sportivă de la Săftica și a asistat la antrenamentele conduse de secundul Mihăescu.

Motivul pentru care cele două părți nu au parafat încă înțelegerea este faptul că se negociază durata contractului și banii pe care ar urma să-i primească tehnicianul de 59 de ani. De asemenea, se așteaptă și deznodământul problemei legate de interdicția ”câinilor” la transferuri.

Dario Bonetti a câștigat Cupa și Supercupa României în 2012 cu Dinamo. În cele două mandate din Ștefan cel Mare de până acum, acesta a strâns în total 41 de meciuri pe banca ”câinilor”.

CITEȘTE ȘI –>> DARIO BONETTI, PRIMELE CUVINTE LA SOSIREA ÎN ȚARĂ: „NU ȘTIU CARE SUNT PROBLEMELE ACUM LA DINAMO”

dinamodario bonettiantrenorcontractrealitatea