VIDEO | Dinamo, remiză cu UTA! Elevii lui Flavius Stoican au terminat meciul în 9 jucători

UTA și Dinamo au remizat, scor 0-0, într-un meci disputat duminică, în cadrul etapei a 26-a a Ligii 1. După șase înfrângeri consecutive, jucătorii pregătiți de Flavius Stoican au câștigat primul punct.
Prima ocazie a partidei a avut loc în minutul 10 și i-a aparținut echipei gazdă. Isac i-a pasat lui Dangubic, acesta a scăpat singur cu portarul, dar a șutat pe lângă poartă. La jumătatea primei reprize, UTA a avut o nouă ocazie.
Laukzenis i-a pasat lui Roger, care a centrat în careu, iar Isac a șutat pe lângă poartă. Cu patru minute înainte de pauză, Ehmann a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Echipa arădeană a continuat să atace și în repriza secundă, iar la două minute de la reluare, Laukzenis a trimis cu capul, pe lângă poartă. În minutul 64, mingea trimisă de Roger a nimerit transversala.
Din minutul 78 Dinamo a evoluat în 9 jucători. Răuță a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu, pentru o intrare la Shlyakov.
UTA ocupă locul 10, cu 33 de puncte, în timp ce Dinamo e pe 15, cu 13 puncte.
Au evoluat următoarele echipe:
UTA: Iacob – Vukcevici, Erico, Benga, Şliakov – Isac, Batha – Ubbink, Roger, Dangubici (D. Cardoso ’72) – Laukzemis (Otele ’56). Antrenor Ionuţ Badea;
Dinamo: Figueiredo – Buleică, Patriche, Jovanovici (Creţu ’60), Ehmann, A. Radu – Ivanov, Răuţă, Pierret – C. Matei (Borcea ’88), Ivanovski (R. Grigore ’90+3). Antrenor Flavius Stoican.