Dinamo scapă de depunctare! Cine a venit cu suma de 800.000 de lei la club

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 27 noiembrie 2020, ora 16:09,
Dinamo-Voluntari
Dinamo-Voluntari

Dinamo trebuie să plătească suma de 800.000 de lei până la finalul lunii noiembrie pentru a nu risca să fie depunctată în Liga 1.

Clubul dinamovist a făcut rost de banii care o vor salva pe echipă de la depunctare, după ce anumiţi parteneri ai clubului s-au implicat în situaţia deplorabilă din Ştefan cel Mare.

Spaniolul Cortacero nu a trimis încă niciun ban la club, dar oficialii clubului anunţă că au făcut rost de cei 800.000 de lei pe care Dinamo trebuie să îi achite până la finalul acestei luni, potivit Gazetei.

,,Da, este adevărat, a intrat această sumă în club. Altfel, s-ar fi aflat peste tot în lume. Au intervenit și au ajutat diverși parteneri ai lui Dinamo, parteneri de imagine, printre alții.”, au transmis oficialii lui Dinamo, potrivit gsp.ro.

Tot astăzi, la club ar urma să aibă loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie, în care s-ar putea stabili bugetul echipei pentru sezonul 2020-2021.

Dinamo se află într-o situaţie dezastruoasă, în care datoriile apar ca ciupercile după ploaie. Jucătorii echipei nu au fost plătiţi de trei luni de zile. Dacă banii nu ajungeau la Dinamo astăzi, clubu risca să piardă 6 puncte în clasament şi să ajungă pe ultimul loc în Liga 1.

Citeşte şi Rezistă Dan Petrescu tentaţiei de a pleca de la CFR? ,,Sperăm să își ducă contractul până la sfârșit”

cortacerorestanterealitateadinamodatoriiliga 1