Dioszegi anunță „curățenie” la Sepsi, după retrogradare

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 19 mai 2025, ora 09:56,
Laszlo Dioszegi
Laszlo Dioszegi

Acţionarul de la Sepsi Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, a transmis că poate fi tras la răspundere pentru retrogradarea din Superliga, iar repercusiuni vor fi şi asupra lotului, pentru noul sezon. Afaceristul a anunţat prima măsură dură.

„Aproape că nu-mi găsesc cuvintele, este de neimaginat. În primul rând, poate surprind pe toată lumea, dar vreau să o felicit pe Slobozia. Au vrut mai mult victoria şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu ai noştri. Au meritat victoria. Nu abandonăm, nu suntem un club care abandonează la greutăţi. Reconstruim echipa din Liga 2 şi sunt sigur că o să schimbăm multe, o reconstrucţie cu care să arătăm altfel de la anul. Vreau determinare, vreau să lupte băieţii. Azi nu am văzut determinare. Înainte am intrat în vestiar şi le-am promis de toate.

Nişte greşeli impardonabile, începând de la portarul Niczuly, care la al doilea gol… era vina lui acolo. Nu dau vina pe nimeni, dar reconstruim echipa, să vedem unde e problema şi vedem foarte bine unde este.

Cel mai mare vinovat sunt eu, că eu am fost de acord să vină anumiţi jucători şi începem totul de la zero. Poate nici eu n-am reacţionat mai repede, nu vorbesc despre antrenori, despre trecut, dar cel mai mare vinovat sunt eu, că n-am tras frâna mai repede. Le cer iertare suporterilor, că au făcut drumul degeaba.

Fotbaliştii m-au dezamăgit pe mine şi suporterii noştri. Sigur o să fie o curăţenie că nu se mai poate aşa şi la anul nu vrem să mai fie la noi jucători care nu merită”, a declarat Laszlo Dioszegi, după ce Sepsi a revenit în Liga 2.

sepsi sfântu gheorgheLaszlo Dioszegi