DOLIU în Formula 1: A murit un fost pilot celebru – A concurat pentru McLaren și Ferrari

Articol de Mihai Popescu - Publicat duminică, 04 decembrie 2022, ora 19:12,
Grila de start din Formula 1 va fi „acaparată”, în următorii 5 ani, numai de bărbați
Grila de start din Formula 1 va fi „acaparată”, în următorii 5 ani, numai de bărbați

Fostul pilot francez de motorsport Patrick Tambay a încetat din viaţă, la 4 decembrie 1973, la vârsta de 73 de ani, potrivit anunţului familiei transmis AFP.

Patrick Tambay s-a născut la 25 iunie 1949, la Paris.

A debutat în Marele Premiu al Franţei în 1977 cu echipa Surtees, însă nu a reuşit să se califice, pentru ca ulterior să se transfere pentru cea de-a doua parte a sezonului la echipa Theodore Racing, indică https://www.autosport.com/.

A concurat în 114 mari premii din Formula 1, în perioada 1977-1986, reuşind să câştige Marele Premiu de la Hockenheim din 1982 şi de la Imola din 1983, pentru echipa Ferrari. La finalul ediţiei de campionat 1983 a încheiat al patrulea, după campionul Nelson Piquet şi în spatele celor doi compatrioţi ai săi Alain Prost şi René Arnoux. A plecat de cinci ori din ”pole-position” şi de 11 ori a urcat pe podium, menţionează portalul https://ch-fr.motorsport.com/.

În cele nouă sezoane în Formula 1, a pilotat pentru echipe precum McLaren (1978,1979), Ferrari (1982, 1983), Renault (1984, 1985), conform https://www.autosport.com/ şi https://www.lequipe.fr/.

Victoriile sale în Marele Circ pentru Ferrari au fost cu atât mai apreciate cu cât au venit după ce a preluat ştafeta într-un moment dificil pentru echipa italiană, după moartea bunului său prieten Gilles Villeneuve, victimă a unui accident mortal la Zolder în 8 mai 1982, potrivit https://ch-fr.motorsport.com/.

A câştigat două titluri în competiţiile Can-Am, în 1977 şi în 1980, cu echipa Carl A. Haas Racing, potrivit https://www.autosport.com/.

A participat în curse de anduranţă, fiind pilot în curse specifice de 24 ore de la Le Mans, la bordul unui autoturism Renault Sport, în 1976 şi 1977, cu un Sarthe în 1981, iar în anul 1989 concurând pentru legendara echipă Silk Cut Jaguar.

ferrariPatrick Tambayformula 1mclaren