Doliu în fotbalul românesc! Un fost jucător al Petrolului s-a aruncat de la etaj și a murit pe loc!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat sâmbătă, 02 iulie 2022, ora 23:13,
Doliu
Doliu

Un fost jucător al celor de la Petrolul Ploiești și FC Argeș s-a sinucis astăzi, 2 iulie. Este vorba de Roland Stănescu, care la 32 de ani a decis să plece din această lume.

Fostul atacant și-ar fi pus capăt zilelor în cursul zilei de astăzi, aruncându-se de la etajul unui imobil, potrivit celor de la Ziare.com.

Roland Stănescu, a trecut în neființă!

Roland Dedius Stănescu, pe numele său complet, s-a sinucis aruncându-se de la etajul 4 al unui bloc de locuințe din Voluntari. Acesta a căzut de la etajul 4, fără nicio șansă de supraviețuire, conform sursei menționate anterior.

„Astăzi, 2 iulie în jurul orei 15:38, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuințe din localitate.

Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice din competență.

De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei. S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice. Cazul urmează să fie preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea activităților din competență”, a fost mesajul transmis de către cei de la, IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.

Ultimul club pentru care Roland Stănescu a evoluat a fost Dacia Unirea Brăila, de la care a rămas liber de contract la începutul anului 2019.

Iată cluburile pentru care Roland Stănescu a evoluat în cariera sa: 

doliupetrolulrolandstănescu